Un istoric al noului Schit

Valahia secolului al XIV-lea a lăsat prin mâna Sfântului Nicodim cel Sfinţit şi prin porunca Voievodului Mircea cel Mare ctitorií ce dăinuie până astăzi. Cozia, Tismana, Prislopul, Vodiţa sunt câteva nume de mănăstiri zidite atunci şi rânduite cu tipic obştesc de Cuviosul Nicodim, ieroschimonah aghiorit, sârb de neam, hirotesit Arhimandrit de Patriarhia A-toată-lumea de la Constantinopol.

După mai multe surse istoriografice şi evaluări arhitectonice, dar mai ales după documentele de cancelarie ce s-au conservat, Schitul Înălţarea Domnului – Brădetu s-a dovedit a fi ctitorit tot în timpul lui Mircea cel Bătrân, cel mai probabil la finele secolului al XIV-lea.
Cel mai vechi stareţ cunoscut – Lazăr al Brădetului (sec. al XV-lea, a doua jumătate) – împreună cu obştea sa din Mănăstirea de pe Vâlsan, vindea pe un Tetraevangheliar preţios o treime din Muntele Prislop Voievodului Vlad Călugărul. Vecinătatea acelei moşii a călugărilor brădeţeni cu mănăstirea Cuviosului Nicodim, cât şi deasa utilizare a numelui acestuia la consacrarea monastică a novicilor din obştea Brădetului (aşa cum citim numele de veşnică amintire din Pomelnicul Schitului), dar şi arhitectura bisericii, ce stă mărturie până azi de rudenia cu ctitoriile nicodimiene – toate acestea ne fac să afirmăm cu tărie că primii călugări din Brădetu au fost ucenici ai Sfântului Nicodim cel Sfinţit!
Schitul acesta – nobil după ctitori şi părinţi spirituali – a rezistat peste secole cu toate greutăţile evului de mijloc ca obşte de călugări, fie de sine stătătoare, fie ca metoc al Marii Mănăstiri Adormirea Maicii Domnului din Curtea de Argeş.
Anii de început ai secolului al XIX-lea sunt marcaţi de reactivarea Scaunului Episcopal de Curtea de Arges cu numirea vrednicului Episcop Iosif (http://www.sfant.ro/sfinti-romani/episcopul-iosif-de-arges.html), mare iubitor de carte şi protector al monahilor. Din această epocă se păstrează numele ultimilor stareţi şi monahi din Brădetu şi din metocul său Costeşti, unde trăiau schimnicele Anisia şi Sofia cu ucenicele lor, sub îndrumarea egumenului Partenie al Brădetului.
Catagrafii, sau recensăminte bisericeşti, din acea vreme au arătat faptul că în Brădetu s-a menţinut obştea călugărească – fie ea şi semnificativ restrânsă – până la reformele agrară şi bisericească impuse de Cuza, în urma cărora s-a dezvoltat satul actual iar schitul s-a transformat în biserică de enorie.
Dupa mai bine de 130 de ani de la acele evenimente, din dorinţa a trei călugări, s-a pornit la o ctitorie nouă, la 800 m altitudine, pe o poiana ce oferă privirii cu generozitate un orizont larg, maiestuos. Schitul nou s-a numit, prin binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, după numele celui din vechime şi a fost închinat Sfântului Ioan Botezătorul (Naşterea sa, 24 iunie) şi Sfântului Nectarie Tămăduitorul – Mitropolitul Pentapolisului (9 noiembrie).
Binecuvântările Întâistătătorului şi ale duhovnicilor bătrâni s-au făcut pentru tânăra obşte scut şi lumină pe un urcuş greu şi destul de întortocheat în anii ce au urmat…
În primăvara anului 2004 Schitul era aproape inexistent din punct de vedere al spaţiului suficient, al dotării sau resurselor. La începutul acestui aşezământ călugăresc cu greu puteai crede că în acest cătun părăsit se va putea înălţa mănăstire. Doar stareţul şi ucenicii săi împreună cu un grup restrâns de fii duhovniceşti trăiau bucuria începutului.

Anul 2004 a fost marcat de ample demersuri de oficializare a deciziei chiriarhale, de înfiinţare a Schitului Brădetu, către: Sinodul Mitropolitan al Munteniei şi Dobrogei, Ministerul Culturii şi Cultelor, şi către alte foruri în drept.
În toamna anului 2004 s-a început restaurarea casei monahale, singurul edificiu existent la acel moment pe locul noului Schit. Casă argeşeană de arhitectură rurală-veche, cu elevaţie înaltă şi pivniţă, pridvor sudic - dezvoltat de un fronton central în lojă, şarpantă de şiţă, iluminarea dată de ferestre multe dar mici, caracteristice.

In casa monahală parintii calugari au amenajat, în încăperea dinspre răsărit, un paraclis provizoriu unde au săvârşit rugăciunile şi Sfintele Liturghii pe Sfântul Antimis încredinţat de ÎPS Părinte Calinic încă din februarie 2004.
În luna iunie 2005, în 23 de zile, au fost instalate, provizoriu, cele 3 clopote de bronz. Atunci au bătut clopotele pentru hramul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul în acest nou-născut Schit.

În săptămânile imediat ulterioare s-au demarat lucrările pentru construirea Paraclisului „Acoperământul Maicii Domnului” – clădire de cult în suprafaţă utilă de 33 mp, construită din lemn, cu temelii adânci şi elevaţie zveltă, în plan de biserică-navă cu absida altarului pentagonală, accesul sudic printr-un pridvor (ce decupează pronaosul) de dimensiuni reduse, caracterizat printr-o lucrătură în lemn traforată şi incizată ce generează motive în cruce. Ferestrele mici iluminează paraclisul asimetric, fiind montate pe latura sudica şi cea estică. Catapeteasma este sugerată de trei arcade intercalate de icoanele împărăteşti şi de cele ale hramurilor.
Finalizarea construcţiei a avut loc chiar în ajunul hramului de toamnă, Sfântul Ierarh Nectarie Tămăduitorul, în acelaşi an, 2005. La sărbătoarea acelui hram a fost adusă la Brădetu icoana mare a Sfântului Nectarie pictată pentru Schitul Brădetu de monahiile din Mănăstirea Sfintei Treimi din Insula Eghina (mănăstire înfiinţată de însuşi Sfântul, ce adăposteşte cinstitele sale moaşte).

Între anii 2004 şi 2007, s-au comandat icoane pictate după erminia bizantină şi cu materiale specifice iconografiei vechi: pigmenţi minerali şi vegetali pentru tempera cu ou, lemn de tei strâns cu traverse de salcâm, foiţă de aur de 22 şi 24 K, grunduri fine, elastice. Doisprezece icoane mari lucrate în condiţiile descrise, de o valoare artistică deosebită, cu atât mai mult spirituală, împodobesc naosul: catapeteasma, peretele de miazănoapte şi cel sudic, cât şi spătarele tronului arhieresc şi scaunului stăreţesc.
Dintre elementele de mobilier reprezentative trebuie amintit baldachinul din lemn de tei, bogat ornamentat, ce fixează icoana Sf. Nectarie (amintită anterior) şi racla cu Sfintele sale Moaşte. Între motivele decorative ale baldachinului, demn de amintit este vulturul bicefal, semn heraldic al Bizanţului ortodox, sculptat în masa lemnoasă a tăbliei frontale, de mari dimensiuni, reuşeşte să păstreze sugestia bidimensionalităţii iconice. În partea superioară doi serafimi susţin sigla Schitului ce înfăţişează pe sfinţii ocrotitori Ioan Botezătorul şi Nectarie Tămăduitorul. „Galonul” traforat, tip „floare de cireş”, se regăseşte şi la tronul arhieresc, executat de acelaşi meşter.
A doua casă monahală a fost edificată între anii 2006 şi 2007, de data aceasta nu cu destinaţia pentru locuit, ci pentru spaţii de studiu şi lucru. Constructia nu întruneşte condiţiile unei descrieri arhitectonice de interes cultural, ci prezintă, în congruenţă cu clădirile învecinate, elemente specifice: şarpantă de şiţă, dolii rezultate prin acoperirea balconului de la nivelul întâi din dreptul accesului estic, sub un unghi perpendicular cu axul central, structuri de rezistenţă şi contravântuiri de influenţă transilvăneană. În salonul de primire de la parter este amenajată biblioteca Schitului.

O reuşită arhitectonică, de specific românesc, este Altarul de vară construit de către monahi în toamna anului 2008, la răsărit de paraclis. În plan dreptunghic cu o structură robustă, el adăposteşte şi clopotele pe latura nordică a sa, sprijinite pe grinzi de stejar. Stâlpii masivi, din lemn de răşinoase, susţin o şarpantă, acoperită cu şiţă, de înălţime mare în proporţie de 2/3 din totalul desfăşurat pe verticală.
O minune certă a Maicii Domnului săvârşită în Schitul nou Brădetu ne încredinţează de cele citite că s-au întâmplat în vechime la Mănăstirea Filoteu din Sfântul Munte Athos. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită Dulcea Sărutare, fiind foarte îndrăgită de părinţii brădeţeni, a servit drept model pentru icoana împărătească din paraclisul schitului; către iconarul Alexandru Nicolau cererea a fost să se străduiască să lucreze o copie cât mai fidelă a icoanei athonite. Chipurile sfinte i-au rămas de pictat în postul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din anul 2003, astfel că, la venirea la Brădetu, pe cei trei monahi îi însoţea Maica Domnului Dulcea Sărutare. Peste ani am găsit istorisirea aceasta aghiorită:

„Pe când se afla în mănăstire (Filoteu) un paraclisier cu numele Ioanichie, care avea mare evlavie la Maica Domnului, acesta de câte ori aprindea candela la icoana ei, zicea şi acestea: Pentru ce, o, Stăpână, toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie iar mănăstirea noastră duce lipsă de toate; până şi grâul îl cumpărăm? Într-una din nopţi, după ce a aprins candela a stat mult timp în faţa icoanei şi s-a rugat cu lacrimi. După un timp, fiind doborât de oboseală, l-a cuprins somnul şi în timpul somnului vede pe Mângâietoarea celor îndureraţi, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că se apropie de el şi-i zice: Copilul meu, Ioanichie, pentru ce mă superi mereu zicând că toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie, numai mănăstirea aceasta duce lipsă de toate? Cunoaşte, deci, că eu mă îngrijesc de toate nevoile mănăstirii şi ştiu de ce are nevoie!”

Cuv. Efrem Filoteitul

Dăm mărturie că purtarea de grijă a Stăpânei s-a arătat neîntrerupt şi în noul Schit până astăzi, întregul aşezământ s-a înălţat fără a cere cuiva cele necesare, ci, de fiecare dată, Maica Domnului Dulcea-Sărutare a dat îndemnuri de taină ctitorilor şi binefăcătorilor mănăstirii acesteia. În anul 2005, binecuvântarea aceasta a fost dată Stareţului Filotei al Brădetului, ca un sfat profetic, de către fostul egumen al Marii Mănăstiri Filoteu, Schi-Arhimandritul Efrem, ucenicul cel ascultător al Cuviosului Iosif Isihastul.
În icoana hramului schitului, Sfinţii Nectarie şi Ioan Înaintemergătorul Domnului sunt zugrăviţi umăr lângă umăr. Alăturarea lor nu este deloc nepotrivită: zelul misionar, propovăduirea pocăinţei, a Adevărului, a Sfintei Treimi, a bunei-cuviinţe i-a înflăcărat pe amândoi sfinţii; iar liniştea pustniceştilor sălaşuri, dulceaţa nopţilor de rugăciune, a neîncetatei chemări a Domnului, a curăţiei feciorelnice, a înfrânării, a neagonisirii, a suferinţei i-a înveşmântat cu haina luminoasă a cuvioşiei pe Sfinţii Nectarie şi Ioan, deopotrivă!
Aceste două făclii: misiunea şi liniştea sihăstriei le preţuieşte şi obştea din Schitul Brădetu, aceste două dorite lumini au aprins candela de veghe în mănăstirea bătrână, care... Iată! Acum, mai sus, a înviat!